Cutremurele puternice care izbucnesc pe glob ne afectează pe toți, ne reamintesc de cutremurul din 4 martie 1977, acesta din urmă proprii țării noastre.
Trezirea la realitate și această veste catastrofică a zguduit România, mai ales după seismele care au avut loc în zona Olteniei.
Marea problemă este că predicția unui cutremur este imposibilă, iar „știrile” senzațonaliste sau chiar „fake news” cu preziceri false despre când vor avea loc astfel de evenimente trebuie ignorate.
Ideal este să ne luăm măsuri de prevenție. Din păcate, în ultimele decenii s–a construit foarte haotic în România. Iar în prea multe cazuri, chiar ilegal.
O practică răspândită în special în marile localități este aceea de ilegalizare post factum, adică obținerea avizelor legale după ce construcția a fost încheiată.
Legea privind amenajarea teritoriului, construcțiile și urbanismul (CATUC) poate schimba acest lucru, prin simplificarea și digitalizarea procedurilor și așteptăm ca aceasta să vină cu planuri serioase, care în câțiva ani să reducă numărul de clădiri cu risc seismic la mai mult de jumătate.
Acest lucru presupune implicarea comunităților locale, a constructorilor, arhitecților și a dezvoltatorilor imobiliari, precum și aprofundarea legislației și a sancțiunilor înăsprite pentru construcțiile ilegale.
Acum este cazul să ne folosim intelectul, ca într–o mișcare preventive, înainte de a ne lovi de tragedii care ne pot marca țara pentru mai multe decenii. pot fi implementate si birourile anticutremur deorece ele pot remedia impacturile unui astfel de cutremur







